Partenerii proiectului au participat la o instruire dedicată mobilizării comunitare

În perioada 28-29 ianuarie 2020, în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, la Chișinău, s-a desfășurat modulul de instruire Dezvoltarea capacităților organizațiilor societății civile în domeniul mobilizării comunitare. La instruire au participat peste 20 de reprezentanți ai organizațiilor partenere de implementare a proiectului.

Prin instruirea organizată de două experte în domeniu, proiectul le-a oferit participanților informații utile cu privire la:

  • metode și tehnici de identificare a problemelor comunitare;
  • identificarea și implicarea cetățenilor activi în cadrul grupurilor de inițiativă informale;
  • tehnici de organizare a grupurilor de inițiativă și de promovare a acestora;
  • metode și tehnici de Lobby și Advocacy la nivel comunitar.

Pe parcursul trainingului, participanții au lucrat în grup, au urmărit studii de caz, dar și au simulat o activitate de mobilizare comunitară în jurul unei situații reale.

În perioada următoare, partenerii vor participa la o instruire similară la tema Comunicare publică și vizibilitate a proiectului.

Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).